Fragment: Am fost medic la Gherla:
In cursul zilei urmatoare, toata inchisoarea a rasunat de zgomotul de ciocan batut pe nicovala, simbolul comunismului, nu-i asa?
Au fost pusi in lanturi toti frontieristii de la etajele II si III.
Au fost inlantuiti si toti ocupantii camerelor de la ferestrele carora fusesera distruse obloanele, fara nici o selectie. Era ca-ntr-un infern.
Peste tot, oriunde te miscai, doar zgomot de lanturi tarate pe pardoseala.
Numai atat si era suficient pentru a-i inspaimanta pe detinuti.
Dar teroarea adevarata a inceput dupa cateva zile, cand au inceput bataile.
Rand pe rand, cate 3-4 detinuti erau luati si dusi sa-si incaseze portia de bataie. Ca sa serveasca drept exemplu…
Dar nu numai atat: ieseai la plimbare, coborai scarile, fugarit, erai batut ca de ce te grabesti asa, nu vezi ca ceilalti nici n-au apucat sa iasa din celule?
Daca mergeai mai incet, de ce nu te grabesti sa-i ajungi din urma pe cei din fata?
Sa nu mai vorbesc de cei ce ramaneau, inevitabil, la urma, sau de infirmi – acestia o incasau ca erau prea lenesi; nicicum nu era bine.
Calvarul se repeta si la intoarcerea in celula. Plimbarile s-au redus la 5-6 minute, de parca erau facute doar pentru a da prilej de bataie caraliilor.
