De secole s-a spus cã a încredinta unei femei orice responsabilitate de conducere ar fi un lucru împotriva firii, o insultã la adresa lui Dumnezeu, o încãlcare a ordinii si a oricãrui principiu de justitie. si totusi, mai ales în anumite locuri si timpuri ale istoriei si într-un mod particular în Franta vechiului regim, acea putere femeile si-au arogat-o încãlcând de fapt legile si obiceiurile; cea dintâi dintre toate este Caterina de Medici, care pentru 30 de ani a reusit sã mentinã intactã autoritatea regalã.

Dar, alãturi de regine si adesea concomitent si în antgonism cu ele, alte femei (asa-zisele regine ale inimii) au avut asupra echilibrului politic intern si extern la monarhiei franceze în secolele care preced Revolutia, o formidabilã, desi discretã, influentã. Atotputernicele amante regale care, ca sã se strecoare în angrenajele puterii masculine fãrã sã fie zdrobite, au trebuit sã învete sã-si punã la încercare viclenia, sã creeze aliante, sã distribuie favoruri, sã corupã, sã pedepseascã si sã iasã din scenã la momentul potrivit.

Despre unele dintre aceste femei, amante sau regine, de la Ana de Austria la Maria Antoaneta, de la Gabrielle d’Estrées la Madame du Barry, care din presupusa lor slãbiciune au fãcut un instrument de dominare, ne povesteste acum Benedetta Craveri in Amante si regine, o lucrare care reuneste o solidã competentã cu o rarã capacitate de a povesti.

„…ar trebui sã fie tinute departe de orice magistraturã, de locurile de comandã, de judecãti, de adunãrile publice si de consilii, ca sã se ocupe doar de treburile lor femeiesti si domestice.“
Jean Bodin, 1586

„Fericit esti tu, Cititorule, dacã nu apartii acelui sex lipsit de libertate si de acces la toate bunurile, ca si, de asemenea, la aproape toate virtutile. Nici n-ar putea fi altfel, din moment ce i se neagã participarea la îndatoriri, la misiuni si la functii publice, adicã la putere, fiindcã doar prin exercitarea cu moderatie a acesteia din urmã se nasc în cea mai mare parte a lor, virtutile. Un sex cãruia îi rãmân ca unicã fericire, ca unicã si suveranã virtute, ignoranta, servitutea si facultatea de a mima prostia, dacã acest joc îi face plãcere.“
Marie de Gourney