"Tinutul Pendle este napadit de vrajitoare, zise Vraciul...Cea mai mare problema cu care ne confruntam este numarul lor incredibil. Adesea vrajitoarele se cearta si se vrajmasesc, dar si când cad la întelegere si îsi unesc fortele pentru un scop comun, puterea lor creste cu mult. Da, trebuie sa tinem socoteala de asta. Vezi tu, ne pregatim sa dam piept cu însasi primejdia cea mare - unirea clanurilor vrajitoarelor".
****
În Pendle, vrajitoarele s-au ridicat la lupta si se zvoneste ca trei dintre cele mai puternice clanuri de vrajitoare s-au unit, pentru a conjura o forta malefica de neînchipuit. Împreuna, vor fi în stare sa aduca la viata Întunericul întrupat - pe Diavolul însusi. Tom si Vraciul trebuie sa porneasca spre Pendle pentru a lua masuri sa nu se întâmple ceea ce nici cu mintea nu se poate cuprinde. Înainte de a pleca, Vraciul îi cere lui Tom sa faca un drum pâna acasa, sa-si ia cuferele pe care i le-a lasat mostenire mama lui. Dar ce taine de familie întunecate se afla închise în cuferele acestea? si oare ele îi vor pune familia lui Tom într-o si mai mare primejdie sau le vor oferi, lui Tom si magistrului sau, ajutorul de care au atâta nevoie în Pendle?
Fragment:
Se sfârsise si o stiam. Tot ce mai aveam acum era toiagul Vraciului, dar abia de-am mai gasit în mine forta sa-l ridic. Inima îmi batea nebuneste în piept, mai mult horcaiam decât respiram, si mi se parea ca se învârte pamântul cu mine.
Acum o vedeam pe Grimalkin pentru prima oara. Purta o camasa scurta, neagra, înnodata în talie, dar fusta îi era taiata în doua si legata strâns cu sfoara de fiecare coapsa, ca sa n-o împiedice la alergat. Pe tot corpul i se încrucisau curele înguste de piele de care erau prinse teci, fiecare cu câte o arma: cutite de diferite lungimi, cangi ascutite, mici unelte taioase cu urechi în loc de mânere...
Deodata mi-am amintit ce îmi aratase Vraciul scrijelit în scoarta stejarului, de îndata ce intrasem în Pendle. Nu erau unelte. Erau foarfeci ascutite, facute sa taie carnea si osul! Iar la gâtul vrajitoarei era un colier de oase. Pe unele le-am recunoscut a fi de om - degete de la mâini si de la picioare - si o pereche de falange de degete mari de la mâna îi atârnau de urechi: trofee de la cei pe care-i spintecase.
Era puternica si deopotriva frumoasa, în felul ei, iar când am privit-o au început sa-mi clantane dintii în gura. Dar buzele ei erau vopsite cu negru, iar când deschise gura într-o imitatie de zâmbet, i-am vazut dintii, piliti si ascutiti ca niste ace. În clipa aceea mi-am amintit cuvintele lui Tibb...
Ma uitam în gura mortii.
- Esti o mare dezamagire, zise Grimalkin, sprijinindu-si spatele de trunchiul ultimului copac si lasându-si pumnalele în jos, încrucisând lamele în dreptul genunchilor ei. Am auzit atât de multe despre tine încât, în pofida tineretii tale, ma asteptam la mai mult din partea ta. Acuma vad ca nu esti decât un copil si cu greu meriti dibacia mea. Ce pacat ca nu pot astepta pâna ajungi barbat în toata firea.
- Atunci lasa-ma sa plec, te rog, m-am milogit eu, întrezarind o palida speranta în cuvintele ei. Mi s-a spus ca îti place sa întâmpini greutati când ucizi. Atunci, de ce nu astepti? Când o sa fiu mai mare, o sa ne întâlnim din nou. Atunci voi fi în stare sa ma împotrivesc cum trebuie. Lasa-ma sa traiesc!
- Eu fac ce trebuie facut, zise ea, clatinând din cap, cu o tristete sincera în ochi. Mi-ar fi placut sa fie altfel, dar...
Ridica din umeri si lasa cutitul din mâna dreapta sa cada si sa se înfiga în pamântul moale de la picioarele ei. Apoi îsi deschise bratul drept în laturi, de parca-mi oferea o îmbratisare.
- Vino aici, copile. Sprijina-ti capul de pieptul meu si închide ochii. Am s-o fac iute. Ai sa simti doar o scurta durere - ceva mai mult decât o sarutare de-a mamei pe gâtul tau - si apoi lupta ta cu viata asta se va încheia. Ai încredere în mine. Eu îti voi da în sfârsit pacea...
