Daca multi scriitori s-au folosit de carnete pentru a tine un jurnal intim, a consemna impresii de calatorie sau diverse notatii pregatitoare, Proust s-a slujit de ale sale doar pentru a-si acompania opera, atât pe plan lexical, cât si pe planul creatiei.

Din acest punct de vedere, si în ciuda caracterului lapidar al anumitor însemnari, care poate dauna întelegerii lor imediate, ele constituie un aport pretios pentru o mai buna întelegere a complexitatii procesului literar la Marcel Proust. (Florence Callu  Antoine Compagnon)

Fragment: Carnete

"Sa adaug în ultima parte la conceptia mea despre arta. Ceea ce se prezinta astfel în mod obscur în adâncul constiintei, înainte de a-l realiza în opera, înainte de a-l face sa iasa afara, trebuie sa strabata o regiune intermediara între eul nostru obscur si exteriorul, inteligenta noastra, dar cum sa-l aducem aici, cum sa-l prindem? Putem sa ramânem ore întregi încercând sa repetam prima impresie, semnul insesizabil ce era asupra ei si care spunea: aprofundeaza-ma fara sa te apropii, fara sa o aduci la tine.

Asta-i arta, singura arta. Singurul merit este de a fi exprimat ceea ce a aparut în adâncuri, caci de obicei, cu exceptia unei iluminari de o clipa, sau a unor momente exceptional de limpezi, îmbatatoare, aceste adâncuri sunt obscure. Aceasta adâncime, aceasta inaccesibilitate fata de noi însine este singurul semn al valorii - si poate si singura bucurie. Nu are importanta despre ce-i vorba.

O clopotnita, daca ramâne insesizabila mai multe zile la rând, are mai multa valoare decât o teorie completa a Lumii." (Carnetu1, 41).

E un Proust al începuturilor, cu stângaciile, tatonarile lui, fara certitudinea ca va gasi ceea ce cauta, dar care continua sa caute, târându-ne si pe noi cu sine în cautarea lui, scuturându-ne de clisee, plasându-ne, printr-un singur gest, în bucuria impulsului originar.