Casa Buddenbrook, se remarca prin tehnica laimotivului, pe care scriitorul a preluat-o de la muzica simfonica a lui Wagner, adaptand-o in proza.

Mann a inceput sa lucreze la aceasta carte in 1897, initial dorind sa fie o poveste scurta despre un singur membru al familiei Buddenbrook. Pe masura ce actiunea se dezvolta, povestirea a devenit o impresionanta saga a unei bogate familii, care ajunge de la forta si bogatie la decadenta.

Ultimul reprezentant al familiei, tanarul Hanno, va deveni - simbolic - un artist decadent.

In 1929 Thomas Mann a primit si cea mai importanta distinctie, premiul Nobel pentru literatura, spre surprinderea multora si chiar a sa, "în principal pentru marele roman Casa Buddenbrook, care de-a lungul anilor a fost întâmpinat cu o constant sporita apreciere ca o opera clasica a literaturii contemporane" (din motivatia juriului Nobel)

„Ceea ce n-as fi îndraznit sa sper a fost ca interesul pentru aceasta carte sa depaseasca, obiectiv si subiectiv, granitele Germaniei, ca istoria «declinului unei familii» sa-i vizeze si pe altii, ca burghezia  europeana din Copenhaga sau Marsilia sa se regaseasca în ea, ca scriind – în forma si continut – o carte foarte germana, sa redau o bucata de istorie europeana.“ (Thomas Mann)