Bestseller SF: Cronicile Martiene, Ray Bradbury

Aveau o casa cu pilastri din clestar pe planeta Marte, la marginea unei mari secate.

Asa încep Cronicile martiene, si exista oare o descriere mai minunata a unei lumi nepamântene?

Într-un adevarat poem în proza, Bradbury creeaza o imagine tulburatoare a unei planete Marte distruse de colonistii umani si ? mult mai înspaimântator ? a unei civilizatii martiene îngenuncheate (într-un revers clar al Razboiului Lumilor al lui Wells) de microbii adusi de om.

Este o carte frumoasa ? scrisa într-un amestec fermecator de nostalgie sentimentala, idealism si, în primul rând, bucuria fata de placerile simturilor: culori, sunete, mirosuri si texturi. 

E o cronica ce nu poarta nici o data (în pofida aparentei ei datari), lucru la care contribuie si putinatatea elementelor stiintifice; si totusi cititorul întelege ca asta se întâmpla pentru ca scriitorul vrea sa vorbeasca în primul rând despre martieni si despre oamenii de pe Pamânt, ceea ce face ca aceste pagini sa sune de parca ar fi fost scrise ieri.

Caci cartea este si o cronica a psihologiei umane, iar Bradbury arunca o lumina nemiloasa asupra celor mai întunecate colturi ale mintii, la care de multe ori refuzam sa ne gândim, aratându-ne greselile si esecurile în detalii sinistre, dar si extraordinarul curaj pe care unii dintre noi îl detin, curajul de a ne depasi, pe noi si conditia noastra umana.

Cronicile martiene nu e o simpla poveste alerta despre îndrazneala, intriga si actiune, ci povestea ? plina de imaginatie, dar profunda si sincera ? a cladirii unei lumi noi, iar faptul ca în câteva sute de pagini el reuseste sa distruga cu multa demnitate o lume si sa creeze semintele sperantei într-una mai buna constituie o remarcabila realizare.