„Timp de douazeci si cinci de zile, diminetile Anei au început toate la fel... La ora 8 fix suna ceasul. În prima dimineata din aceste douazeci si cinci, s-a trezit buimaca.

Seara luase un calmant slab, sa poata dormi. Nu si-a adus aminte imediat ce se-ntâmplase cu ea, nu numai din cauza sedativului, ci mai ales de la mirosul de cafea proaspata, care venea din bucatarie.

Asta presupunea ca Mihai se sculase înaintea ei si în mod normal acum trebuia sa fie înapoi în pat, lânga ea. Le placea sa faca dragoste dimineata, când în apartamentul lor însorit se raspândea aroma primei cesti de cafea.

A întins mâna pofticioasa si a pipait patul. Era gol...

[...] Se iscase nitica vânzoleala în apartamentul cu trei camere, mobilat bine si cu gust, timp în care Ana încercase sa-l priveasca atent, ca pe un barbat însa, nu ca pe cel de care depindea viata ei. si i-a placut. Mult. Sa fi avut 55 de ani, era înalt si masiv, fara sa fie gras, mergea usor adus de spate, clatinându-se alintat în stilul jucatorilor de tenis când intra pe teren.“

Anca Fusariu, Culoarea norocului