Desertul pentru totdeauna este unul dintre cele mai coplesitoare eseuri confesive ale literaturii romane.

O carte de severa, adinca, exemplara aristocratie rurala, ravasitoare, repet, tocmai prin simplitatea ei, prin refuzul alambicarilor si rafinamentelor evocative.

Desertul lui Paler este aidoma acelor istorii cu batrinul taran care-si presimte nesmintit sfirsitul, care isi cheama, deplin impacat, familia la capatii, cerindu-si iertare de la fiecare, sau, dimpotriva, mustrindu-l pe unul, avertizindu-l pe altul, impacindu-i pe cei certati si impartindu-si atent mostenirea, indicindu-i fiecaruia ce, cit si cum sa faca la inmormintare, totul intr-o liniste suverana, pentru care «moartea este singurul lucru sigur din viata», iar fatalitatea nu exista decit ca legitimare a normalitatii.” (Dan C. Mihailescu)

Publicat in 2001, dupa ce autorul a suferit un preinfarct, Desertul pentru totdeauna are forma unui jurnal cu insemnari zilnice, in care relatarea intimplarilor prezente se imbina cu intoarcerile in timp – copilaria petrecuta la poalele Muntilor Fagaras, in satul Lisa, anii de scoala si de liceu.

Povestirea e intrerupta adesea de gindurile autorului, care isi marturiseste teama de moarte, greselile si regretele. Este cartea in care Paler „se dezvaluie”, o carte-bilant care poate fi citita in chei multiple.