Tu nu stii de ce te-ai nascut, nu stii cine te forteaza in viata. Nimeni nu te-a intrebat, nimeni nu te-a pus sa alegi. Pur si simplu iti dai seama intr-o zi ca te afli in viata.

Atunci cine continua sa respire in tine? Nu stii.

Si-apoi deodata intr-o zi nu mai existi. Nimeni nu te-a intrebat. Nu tine de decizia ta sa te nasti si sa mori. Dar ceva se intampla si continua sa se intample. Ceva se intampla si te nasti, iar ceva se intampla... si nu mai existi, dispari din nou.

Cum poti sa spui “Eu”? Nici o decizie a ta n-a fost folosita – nici o decizie! Eu-l poate apartine numai divinului…

Dumnezeu inseamna existenta – nu putem spune ca Dumnezeu exista; Dumnezeu este pur si simplu sinonimic cu existenta. De fapt, cand spunem ca Dumnezeu este, avem de-a face cu o repetitie. Dumnezeu inseamna “este”, Ar fi gresit din punct de vedere lingvistic sa spunem ca Dumnezeu este, pentru ca “este” este Dumnezeu.

Dumnezeu inseamna – “este”. A spune ca Dumnezeu exista este gresit. Dumnezeu este existenta. Sau Dumnezeu este doar un alt termen pentru existenta. Existenta nu moare niciodata, nu dispare niciodata din existenta. Formele vin si pleaca, formele se schimba. Nimic nu este permanent in lumea formelor.

Deci Upanishadele spun nama sau rupa – nume si forma – ele sunt lumea, si acela care este dincolo de nume si de forma este Dumnezeu. Insa ce este dincolo de nume si de forma? Existenta in sine este dincolo de nume si de forma.