Infruntandu-ne, mereu, ajungem langa pat. Ea cade si, in cadere, ma trage si pe mine. Nu inteleg ce-a fost: s-a inpiedicat sau..
- Capitulezi?
- Da, sopteste, cu ochii inchisi.
Are suflarea pripita si fierbe, iar trupul ii arde ca jarul.
- Atunci imi dai fotografia ?
- Ia-ma pe mine, prostule....

Romanul lui Mihail Drumes imprumuta recuzita si retorica literaturii din secolul XIX in care se disting ecouri deopotriva din Caragiale si din Jules Verne. Tinerii traiesc intens si "nu pot iubi decat vesnic", au pudori, intrazneli si politeturi retro, se indragostesc fulgelator, vorbesc pretios, fac declaratii pasionale, juraminte si gesturi de viata si de moarte, cad in genunchi, saruta fotografii, ameninta cu sinuciderea...

Ei sant "prea tineri", trec prin "faza eroica a tineretii", au farmecul candorii si al ero(t)ismului adolescentin, sunt naivi si idealisti, sinceri si exagerati, impeutosi si impertinenti, puri si solidari. Inocenti, incapatanati, plini de vitalitate si gata pentru sacrificii in numele unei ideal, arpetistii sunt, in frunte cu catalizatorul Grig Dima, niste eroi ai adolescentei.