Statisticile oficiale ale Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiati indica faptul ca, între 1969 si 1989, peste 100 000 de români au cerut azil politic în Occident.

Cei mai multi au trecut fraudulos frontiera spre Iugoslavia sau Ungaria, expunându-se unor riscuri enorme: puteau fi prinsi si aruncati în puscarie pentru multi ani, sau puteau fi împuscati pe frontiera.

Transfugilor li se spunea „frontieristi“. Pentru autoritatile comuniste si pentru graniceri, „frontierist“ era sinonim cu „infractor“: Codul Penal al RSR incrimina, la art. 245, atât trecerea frauduloasa a frontierei, cât si tentativa, ca „infractiuni contra autoritatii“, pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Pentru cei care scapau, statutul de „frontierist“ devenea o moneda de schimb pentru azil politic într-o tara democratica.

Cei care au trecut cu bine sunt azi cetateni ai lumii, în Europa de Vest, în SUA, în Canada sau în Australia.

Sute de transfugi si-au gasit sfârsitul pe fâsie, împuscati de graniceri si îngropati în cimitirele locului.

Brîndusa Armanca

Nadia Comaneci, Nicu Covaci, Ion Monoran, Iosif Costinas sunt doar câteva dintre  personajele acestei carti pe cât de dramatice, pe atât de spectaculoase.

Gasim în ea experientele de supravietuitori ai tentativei de trecere a frontierei ale unor români, azi cetateni straini în cea mai mare parte a lor, dar si amintirile unor rude, prieteni, apropiati,  relatând tragedia  altor curajosi, care nu au avut norocul sa scape de gloantele granicerilor, de coltii câinilor-lupi sau de elicele taioase ale barcilor de paza a frontierei.

O carte de o actualitate stringenta, întrucât evenimentele, uneori crimele, care ar fi trebuit sa faca „fâsia“ si Dunarea un loc cu o faima la fel de sinistra ca aceea a Zidului Berlinului s-au petrecut cu nici trei decenii în urma.

…Ceea ce distinge demersul Brîndusei Armanca de altele similare este procedeul de constructie, subtil si inteligent.

Câtiva jurnalisti s-au interesat înaintea ei de fenomenul frontieristilor, i-au cautat pe cei care au supravietuit, au gasit martori si au consemnat povestile lor.

Valorificând demersul lor de istorie orala, Brîndusa Armanca, ea însasi nu doar jurnalista, ci si specialista în problemele si tehnicile presei, topeste anchetele, interviurile, reportajele confratilor într-un tot pasionant, reusind sa extraga, daca putem spune astfel, esenta dublu-distilata a acestui fenomen caracteristic României comuniste, echivalent în tragism cu cel înregistrat vreme de aproape  30 de ani lânga rusinosul Zid al Berlinului.

Doina Jela

Documentarile preliminare pentru un film pe care le-am facut pe parcursul anului 1999, ca realizatori de televiziune la TVR Timisoara, au relevat faptul ca Procuratura Militara din Timisoara, care acoperea zona de vest, detinea un lot de dosare ale „frontieristilor“ ucisi pe fâsie între anii 1983–1989, dosare care se distrugeau dupa opt ani, conform reglementarilor arhivelor militare din acea vreme.

Ne-am dat seama ca trebuia sa ne grabim, fiindca era posibil ca si aceste ultime dosare sa dispara.