Ghidul gastronomic al Romaniei. Bucataria moderna
Volumul de Bucatarie moderna, ca parte a Ghidului Gastronomic al României, prezinta o bucatarie savuroasa,reunind retete din toate categoriile (antreuri si gustari, borsuri, ciorbe, supe, feluri principale, salate si garnituri, sosuri), fara a-i uita pe vegetarieni ori pe cei cu diverse afectiuni (cardiace, hepatice, renale, gastrice).
Preparatele sunt pentru toate gusturile, transmise printr-o traditie viguroasa, apartinând, în acelasi timp, unei bucatarii deschisa înnoirilor.
Aceste tendinte sunt ilustrate prin prezentarea unor preparate moderne, care raspund atât curiozitatii românilor, cât si memoriei lor gustative.
În prezent, alaturi de preparatele traditionale, gasim în bucataria românilor foarte multe preparate cunoscute pe plan international si care câstiga tot mai multi adepti, îndeosebi în conjunctura actualei deschideri a României.
În acest context, bucataria româneasca trebuie sa-si pastreze sortimentele traditionale, dar sa realizeze, în acelasi timp, produse care sa raspunda obiceiurilor alimentare ale noilor categorii de consumatori.
În final, ne face placere sa amintim faptul ca Ghidul Gastronomic al României a fost desemnat ca fiind cea mai buna lucrare pe anul 2009 din România la sectiunea Easy Recipes de catre Gourmand World Cookbook Awards, fiind astfel nominalizata sa participe la titlul de cea mai buna carte de bucatarie din lume, alaturi de alti 50 de competitorii.