Holocaustul evreilor în România s-a deosebit esential de Holocaustul din teritoriile Reichului German.

Aceasta tara, condusa de maresalul Antonescu, a lasat neatinsi evreii de nationalitate româna din tinut (Vechiul Regat), dar a exilat evreii din teritoriile noi ale tarii, Bucovina si Basarabia.

De aici a aparut legenda precum ca nu ar fi existat niciun fel de genocid pe pamânt românesc.

În urma participarii la ofensiva asupra Uniunii Sovietice de la sfârsitul lunii august 1941, România a obtinut o fâsie de pamânt din Ucraina de Sud între râurile Nistru si Bug, numita Transnistria („dincolo de Nistru”). Aceasta regiune se considera o asa-numita zona de populare (colonizare) a Imperiului Rus, în care numeroase târguri si orase aveau o populatie covârsitor evreiasca.

Întelegerea germano-româna de la Tighina (30 august 1941) a adus regiunea transnistriana sub administrare româneasca. Înainte de a avea loc transferul oficial catre România, subunitatea Einsatzkommando 10b a unitatii Einsatzgruppe D a politiei de siguranta si SD, în timpul cuceririi regiunii, a omorât zeci de mii de evrei din multe localitati.

Imediat ce a fost stabilita administratia româna, în septembrie 1941, autoritatile au utilizat regiunea drept areal de deportare iar guvernatorul Gheorghe Alexianu a înfiintat ghetouri si lagare de munca în peste 150 de localitati.