Libraria Univers, numai carti bune
Libraria Bucuresti, numai carti bune
Roberto Cialdini
Contul meu
Cosul meu
Relatii Clienti
Cum Cumpar ?
Carti noi
Ultimele aparitii
in librarii
Top Vanzari
Cele mai bine
vandute carti
Cartea de dragoste
un univers aparte,
povesti adevarate
Ceausescu si URSS
Fereste-ma, Doamne,
de prieteni
Marele Pescar
Povestea lui Petru
primul dintre apostoli
Alege moneda:
Procesare plati online: serviciul LibraPay de la Libra Internet Bank
Intoarcerea catre sine
-5
Intoarcerea catre sine
Editura: MAR
Anul de aparitie: 2006
Numar de pagini: 200
Autor: Osho
Editura: MAR
Se pune intrebarea: este oare iluminarea ceva ce trebuie realizat, atins, atins, dorit cu ardoare? Daca-i asa, atunci trebuie sa existe practici, discipline, ritualuri si o multime de alte lucruri. Milioane de oameni au ratacit in cautarea iluminarii. Buddha este prima fiinta umana care a spus ca totul este absolut ...
Pret: 20,00 lei
Pret: 19,00 lei
buc.
CARTI » Religie, Spiritualitate » Intoarcerea catre sine

Intoarcerea catre sine

Se pune intrebarea: este oare iluminarea ceva ce trebuie realizat, atins, atins, dorit cu ardoare? Daca-i asa, atunci trebuie sa existe practici, discipline, ritualuri si o multime de alte lucruri. Milioane de oameni au ratacit in cautarea iluminarii. Buddha este prima fiinta umana care a spus ca totul este absolut arbitrar, ca de fapt nu trebuie sa mergi nicaieri. Iluminarea este insasi natura ta.

Constiinta este cea cu care esti construit; aceasta casa, acest trup nu esti tu. Nici aceasta minte nu esti tu. Si nu e mare lucru sa te detasezi si sa privesti cum iti functioneaza mintea, sa te detasezi si sa privesti gesturile trupului. Acest observator este realitatea ta, adevarul tau. E deja acolo, deci nu-l cauta in alta parte. Il vei gasi de fiecare data acum si aici. Acum este timpul si aici e spatiul. Daca poti fi acum aici, esti un Gautama Buddha.

Cuprins:

Golul. Gazda absoluta
Moralitatea: nimic altceva decat iluzie
Mergi inainte fara grija
Iluminarea este calea catre extinctie
Meditatia, metoda marii eliberari
Zacand sub mare indoiala, se afla maretul sandori
Neantul este fata ta originara
Indeplinindu-ti conditia de Budha acolo unde esti.

Despre OSHO

Osho s-a nascut in Kuchawada, Madhya Pradesh (India centrala), la 11 decembrie 1931, fiind primul copil din cei unsprezece, cati aveau sa aiba parinti sai. Tatal sau a fost un modest negustor de haine si apartinea religiei Jaina. In anul 1946, la varsta de 14 ani, Osho are experienta primului sau satori. De-a lungul anilor experientele sale meditative au devenit din ce in ce mai profunde, insa intensitatea cautarii spirituale si-a manifestat efectele asupra sanatatii sale fizice. La varsta de 21 de ani, Osho atinge iluminarea, cea mai inalta culme a constiintei omenesti. In acel moment, spunea el, biografia lui exterioara a luat sfarsit, si de atunci inainte el a trait intr-o stare total lipsita de ego, o stare de unitate cu legile intime ale existentei. "Nenumarate vieti am lucrat asupra mea, luptandu-ma, facand tot ce se poate face, insa nu s-a intamplat nimic. Acum inteleg de ce nu s-a intamplat nimic. Efortul in sine era, de fapt, obstacolul... Nu vreau sa spun prin aceasta ca se poate ajunge fara cautare. Cautarea este necesara, insa vine o vreme cand ea trebuie lasata in urma. Si in ziua in care cautarea s-a oprit ... a inceput sa se intample. O noua energie s-a ridicat ... Venea de nicaieri si de pretutindeni. Era in arbori si in stanci, in cer, in soare si in aer - iar eu credeam ca este foarte departe. Si era atat de aproape ..."

In plan exterior si-a continuat studiile la Universitatea din Sagar, unde a absolvit cu onoruri Prima Clasa de Filozofie, in anul 1956. A fost Campionul dezbaterilor pe intreaga Indie si a castigat Medalia de Aur. Dupa terminarea facultatii, Osho este numit profesor la Colegiul Sanskrit din Rajpur. Un an mai tarziu devine profesor de filozofie la Universitatea din Jabalpur. De asemenea, el intreprinde calatorii in intreaga Indie, vorbind in fata unui larg auditoriu si polemizand cu liderii religiosi in dezbateri publice. In 1966 demisioneaza pentru a se dedica in intregime scopului de a initia omul modern in arta meditatiei. Incepe sa se adreseze unor multimi de 20.000- 50.000 de persoane in cadrul adunarilor ce aveau loc in aer liber. Conduce tabere de meditatie de zece zile. Osho, numit in acea perioada Bhagwan Shree Rajneesh, incepe sa-i initieze pe cautatorii spirituali in neo-sannyas - o cale in care acestia se daruiesc cautarii de sine si meditatiei, fara a renunta la lume sau la orice altceva. Acest punct de vedere relativ la renuntare reprezinta o ruptura totala fata de traditia orientala. Pentru el nu renuntarea la lumea materiala este cea care conteaza ci renuntarea la trecut, la conditionarile si la credintele nefondate pe care fiecare generatie le impune generatiei urmatoare.

In anul 1974, este inaugurat ashramul de la Poona. Influenta spirituala a lui Osho este de nivel mondial, 25000 de persoane trecand anual portile comunitatii. Osho se retrage din ce in ce mai mult in intimitatea camerei sale, pe care o paraseste numai de doua ori pe zi: dimineata - pentru un discurs de nouazeci de minute si seara - pentru a-si initia discipolii si a-i calauzi. Discursurile sale includ toate caile spirituale majore cum ar fi Yoga, Zenul, Taoismul,Tantra si Sufismul. El se refera, de asemenea, la Gautama Buddha, Isus, Mahavira, Lao Tse si la o serie de mistici. Aceste discursuri au fost stranse in apoximativ 650 de volume si traduse in 34 de limbi. Grupurile de terapie existente in jurul lui Osho in acea vreme combinau tehnicile meditative din Orient cu psihoterapia occidentala. Catre sfarsitul anilor '70 ashramul lui Osho devenise o adevarata Mecca a cautatorilor adevarului. In 1981, dupa ce a fost tinta unei incercari de de asasinat, Osho pleaca in SUA si se stabileste la Rajneeshpuram, o mica localitate din desertul Oregon ridicata de adeptii sai din America. Festivalurile anuale care se organizeaza aici reunesc peste 20.000 de vizitatori din intreaga lume. In scurt timp, Rajneeshpuram devine cea mai mare si mai controversata comunitate spirituala din America. Odata cu dezvoltarea rapida a comunitatii din Oregon, alte comunitati se ivesc in majoritatea tarilor occidentale si in Japonia, sprijinite de fonduri proprii. Scandalurile provocate de o serie de activitati criminale si delapidari de fonduri petrecute in anturajul lui Osho, duc in cele din urma la arestarea lui; nu este gasit implicat personal in respectivele fapte, insa acuzat fiind de incalcari ale legilor imigrarii, este expulzat din Statele Unite.

O saptamana mai tarziu comunitatea din Oregon este dispersata. Dupa mai multe incercari nereusite de a se stabili in alte state - pretutindeni fiind considerat "un pericol pentru securitatea nationala" - Osho se intoarce in India, la ashramul din Poona. Incepe sa conduca personal meditatia de la sfarsitul fiecarui discurs si introduce o noua tehnica de meditatie numita "Mystic Rose". In 1989, declara ca nu se va mai numi Bhagwan Shree Rajneesh, deoarece pentru multi Bhagwan inseamna "Dumnezeu".Discipolii sai hotarasc sa-l numeasca Osho.

Cuvantul "Osho" provine din japoneza veche si a fost folosit pentru prima data de Eka, ca formula de adresare pentru maestrul sau, Bodhidharma. "O" inseamna "cu multa recunostinta, iubire, gratitudine" dar si "echilibru, armonie". "Sho" inseamna "extinderea multidimensionala a constiintei" si "total binecuvantat de existenta". Din acel moment, ashramul de la Poona se va numi "Osho Commune International". Osho si-a parasit corpul la 19 ianuarie 1990; fara sa fie resemnat sau fatalist, el a explicat discipolilor sai ca: "existenta a hotarat ca i-a venit timpul". Pentru el devenise limpede faptul ca a ramane in limitele trupului nu era lucrul cel mai important pentru dezvoltarea operei sale. Inainte de a muri, a mai spus: "Va las visul meu."

Ce parere ai despre cartea "Intoarcerea catre sine" ?

Cine a cumparat Intoarcerea catre sine, a mai cumparat si:
Sarbatori crestine
Friedrich Benesch
Manastirele din Meteora
Adam Editions
Arheologia Bibliei
James Hoffmeier
Viata ilustrata a lui Iisus
David John Meyers
Aboneaza-te la newsletter
Aboneaza-te la newsletter
Aurora Liiceanu
Biblioteca pentru toti copii
Despre noi | Index Autori | Index Edituri | Index Titluri | Cautari | Reguli confidentialitate
© LIBRARIA UNIVERS ONLINE