Istoria filosofiei , volumul 7 are ca obiect idealismul german si reactiile generate de acest curent.

Dupa ce autorul prezinta principalele sisteme idealiste postkantiene (Fichte, Schelling, Hegel, este inclus si Schleiermacher), el trece la analiza reactiilor impotriva idealismului metafizic: primii critici (Fries, Herbart, Beneke, Bolzano), Schopenhauer, transformarea idealismului prin Feuerbach, Ruge, Stirner, Marx, Engels si materialismul dialectic, si, in fine, Kierkegaard.

Partea a treia cuprinde materialismul nedialectic (Haeckel, Ostwald Lange), miscarea neokantiana ( Scoala de la Marburg, Scoala de la Baden, Cassier), renasterea matafizicii (Fechner, Lotze, Wundt, Driesch, Eucken) si se incheie, oarecum in afara marjei temporare a volumului, cu Nietzcshe, un autor ce, nebagat in seama in timpul vietii sale, a avut totusi o influenta mult mai mare asupra secolului trecut decat neokantienii si materialistii prezentati anterior