Planeta Rilke. Planeta uriasului Rilke.

Totul irumpe inlauntru cu forte nebanuite, implinindu-se sub semnul „noii fiinte”, al unui inceput formidabil de puternic, sugestiv, inspirat, in raza presimtirii unei „noi mari straluciri, care da forta si o abundenta de imagini limbii mele”, asa incat „ma surprind cateodata cat de mult imi sunt mie insumi receptiv si cat de mult invat, intr-o uimitoare veneratie, din propriile mele dialoguri.

Rasuna ceva in adancul meu, ce vrea sa ajunga la oameni, trecand peste aceste pagini, peste dragele mele cantece si peste toate planurile de viitoare fapte”.

Insemnarile jubilatorii se transforma, sub ochii nostri, in prelungirea incinselor lecturi de sine, in exces de forta, deci, intr-o iubire atat de plina si de puternica, incat elibereaza numaidecat din grelele lanturi ale fricii, devenind o lauda fiintei, o lauda facuta implinirii si viului continut in exces: „Ma simt de parca ar trebui sa vorbesc acum, in clipe de forta si claritate, cand din mine vorbeste mai mult decat eu insumi: sufletul meu.

Ma simt de parca ar trebui sa-i convertesc pe toti cei care ezita si care se indoiesc; caci am mai multa putere in mine decat pot retine in cuvinte si vreau sa o folosesc pentru a elibera oamenii de straina frica, din care eu insumi am venit”.