În contextul juridic actual în care România este condamnata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru faptul ca activitatea de legiferare respectiv activitatea jurisprudentiala a instantelor judecatoresti sunt inconstante, iar Înalta Curte de Casatie si Justitie nu îsi îndeplineste misiunea legala de unificare a jurisprudentei, existenta unei abordari legislative, doctrinare si  jurisprudentiale animata în mod semnificativ de rigoare si logica juridica se impune mai mult ca oricând.

În acest cadru trebuie analizata si legislatia achizitiilor publice, întrucât paralelismul legislativ (comunitar si national) confera specificitate acestui domeniu, deosebit de reglementat.