Martin Eden

Cariera de pirat de stridii a lui Jack London l-a împins spre prietenii dubioase, betii crunte urmate de scandaluri pe masura.

Totusi, dupa fiecare chiolhan, se furisa în cabina sa de pe vas si citea cu ceeasi ardoare cu care, doar cu putin timp în urma, golea sticle întregi de whisky. Oscila între pasiunea pentru carti si cea pentru aventura, înca îsi mai cauta drumul în viata.

Dupa un chef de trei saptamâni, întrerupt scurte perioade de trezie, Jack London a încercat sa ancoreze vasul la tarm, dar a cazut în apa, chiar dupa miezul noptii, atunci când fluxul înalta valurile spumoase ale oceanului peste chei.

Apa l-a luat ca pe o coaja de nuca si l-a acoperit, imensitatea albastra apasându-i corpul amortit de whisky si de frig. A descris mai târziu ce a simtit atunci. Apa era minunata, limpede si de un albastru nemarginit.

Era locul în care orice erou al marilor ar fi dorit sa-si gaseasca sfârsitul. si-a cântat singur slujba de înmormântare, luându-si ramas bun de la toate cele lumesti.

Dupa un timp, apele reci l-au trezit din aburii betiei. Deodata, nu mai avea chef sa moara. S-a dezbracat si a înotat din rasputeri. Dar curentii puternici îi erau potrivnici si, daca nu ar fi trecut pe acolo un pescar, ar fi murit cu siguranta.

Acest episod din viata lui London este reprodus în cel mai autobiografic roman al sau, Martin Eden, dar cu un alt final: eroul din carte îsi încheie socotelile cu lumea înecându-se.