Din moarte, omul trece în viata vesnica atunci când simte si spune: „Te iubesc, Doamne!" Toate barierele trecutului se naruie atunci, omul se afla în pragul mântuiri, e aproape clipa întâlnirii cu Vesnicia, de care i-a fost mereu dor în adâncul sufletului, chiar din clipa în care a parasit-o.

Nu a stiut de ce, nu a stiut nici macar de ce îi este dor. Acum sunt printre noi oameni care stiu, ar vrea sa o spuna tuturor, dar înteleg ca este misterul fiecarei fiinte create de Dumnezeu, o întelegere secreta între Cel Prea Înalt si fiecare din copiii Lui. Ei încearca sa trezeasca dorinta de Cautare, sa arate ca si noi putem.

Dumnezeu nu ne paraseste NICIODATA; El doar ne încearca, pentru ca noi sa redescoperim CREDINTA si, alaturi de stiinta, sa trecem pragul MÂNTUIRII.

Din întunericul tot mai dens al istoriei, Omul se salveaza prin Lumina Creatiei pe care o regaseste în el.

Ca si acum aproape 2.000 de ani, omul este chemat din nou sa aleaga. În vremurile pe care le traim neutralitatea este exclusa. Nu mai putem fi neutri.

Fie viata noastra este ghidata de gânduri si sentimente precum: te domin, te urasc, te condamn, eu am dreptate, eu vreau, mi-e frica sa nu-mi pierd averea, viata, sanatatea si fac orice ca sa le pastrez, chiar daca trebuie sa calc în picioare viata altora etc., fie ne orientam existenta dupa gânduri forta precum: Te iubesc, Te iert, Te ajut, Doamne Tu ai Dreptate, Ajuta-ma sa fac Voia Ta.

Noi traim în istorie, purtând mereu povara pacatelor, pâna ajungem la Marele Prag, dincolo de care este doar Lumina.

Mântuitorul, dintr-o Iubire pe care multi nu o întelegem înca, a venit sa ne arate, daca vrem, cum sa trecem Pragul, pasind în Lumina. Timpul acordat noua a expirat. Mântuitorul este martorul ALEGERII noastre. Fie trecem în Lumina, ori ramânem în Moarte. Acum.