Tezaur Cultural: Nasterea, nunta si inmormantarea, la romani

Pentru foarte multi dintre noi, atunci când traim bucuria sarbatorilor, le asociem cu siguranta cu imaginea satului din care am plecat cândva, demult… cu chipul blajin al bu­nicilor ramasi pe o prispa a me­moriei noastre… cu caldura din pri­vi­rile mamei… sau cu vorba cum­­­panita si rara, cu mâna sigura, grea si batatorita de munca, asezate pe capetele noastre de tata. si daca ei nu mai sunt, pentru câteva clipe îi vom simti din nou aproape.

Bucuria Sarbatorilor, mai ales în lumea satului, e o bucurie de copil. si asta pentru ca sufletele noastre nu îmbatrânesc niciodata, iar bucuria nu cunoaste vârsta.

[.....]

Cartea din cer sau totul este înscris în stele
Interesante si pline de inspiratie sunt si reflectiile lui Simion Florea Marian pe marginea nasterii unui prunc, dar mai ales asupra modului cum este privita aceasta de catre familia taraneasca în raport de sexul celui venit pe lume.

Referindu-se la modul cum este perceputa nasterea unui copil în lumea satului, Marian Florea nota: “Când se naste un baiat, atunci râd si chetorile de la casa…iar când se naste o fata plâng pentru ca o fata este piatra în casa si daca mai are înca si minte rea, atunci e vai si amar de dânsa. De aici vine apoi ca românii, în genere, se bucura cu mult mai tare când capata un baiat, decât când capata o fata. Cum se naste un baiat sau o copila, totdeauna se înscrie în cer într-o carte, care se numeste cartea sortii, nu numai numele, ci si tot viitorul sau cum are sa fie… Pe lânga acestea se mai crede ca fiecare copil capata la nasterea sa o stea, si cât timp steaua sa luceste pe bolta cerului, pâna atunci traieste si individul caruia i s-a dat, iar când îi cade steaua din cer, atunci i se curma si lui zilele, si atunci trebuie numaidecât sa moara.”

(Nicolae Balint, Ziarul de Mures)