În antropologia crestina, integritatea personalitatii este vazuta în unitatea manifestarilor duhovnicesti, sufletesti si trupesti – si la aceasta unitate se ajunge doar cu conditia înrâuririi precumpanitoare a sferei duhului.

Orice boala are în primul rând o natura duhovniceasca si de-abia apoi psihofiziologica.

Abordarea duhovniceasca a bolnavului nu submineaza perspectiva medico-biologica, ci îmbogateste, completeaza si desavârseste conceptia despre personalitate. Biserica priveste bolile psihice ca pe una dintre manifestarile vatamarii generale de catre pacat a naturii omenesti.

Distingând în structura personalitatii nivelul duhovnicesc, cel sufletesc si cel trupesc, Sfintii Parinti deosebeau bolile dezvoltate „din fire” de cele provocate de lucrarea demonica sau de patimile care îl înrobesc pe om.

Potrivit acestei distinctii, sunt la fel de nejustificate atât considerarea tuturor bolilor psihice drept manifestari ale îndracirii, ceea ce atrage dupa sine savârsirea fara temei a rânduielii exorcismului, cât si tentativa de tratare a oricaror tulburari spirituale exclusiv prin metode clinice.