Dan C. Mihailescu scrie: „Nici patrundere directa pe usa de onoare, dar nici strecurare cvasilicita pe scara de serviciu a jurnalului, opera epistolara este adesea o deghizare mai credibila, mai - instinctiv - sincera a eului decât celelalte doua. Ca e scrisa în camizol sau redingota, în pat, pe coltul scrinului, la cancelarie, în hamac, pe plaja, în holul hotelului sau într-o poiana însorita, pe patura în padure, în budoar, la cazarma ori pe patul de spital, scrisoarea face buna medie(re) între oglindirea necrutatoare, cruda si nuda, a jurnalului si travestiul oficial al operei publice. Este un interstitiu, un limb, spatiu filtrant al extremelor, care estompeaza, dar nu falsifica, nuanteaza fara sa malformeze... prea mult.

Nu studii de specialitate istorico-socio-literara am de gând sa fac. Ca gazetar, nu am stofa de erudit si nu am de gând sa-mi croiesc un frac pentru lucrul în gradina. Nu istoria, nu istoriile ma intereseaza, ci firea omului, asa cum se înfatiseaza ea în scrisul faptuit exclusiv pentru (un) celalalt. Lucru pentru patru ochi, scrisoarea sta, cum spuneam, la mijloc, legatura între doua suflete. Daca în jurnal te oglindesti mai mult sau mai putin narcisiac, compensator sau razbunator (cu sau fara gândul la cititorii posteritatii), în scrisori esti obligat sa respecti regulile jocului în doi.

Mi-am gasit o vizuina literara, un refugiu sufletesc, o evadare mentala scormonind în jarul iubirii dintre Mihai si Veronica si încercând sa vad în ce masura se plia expeditorul Eminescu pe specificul destinatarilor sai."

[......]

Mihai Eminescu scria: Un lucru stiu si voi hotarât: sa fii a mea si pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui alta viata decât în apropierea ta si numai sub conditia aceasta voi în genere sa traiesc” (10 septembrie 1879)

„… tu simti din scrisorile mele ca nu-mi sunt boii acasa, cum se zice, ca nu sunt în toata firea. Aceasta oboseala sufleteasca ma face adeseori sa nu stiu ce sa scriu (…). «Timpul» m-a stricat în realitate cu toata lumea: sunt un om urât si temut - fara nici un folos du reste. Dac-ai fost blânda pentru mine în timpi când ai fi putut sa fii mai aspra, nu fii (sic) acuma, când far-de vina mii de suferinti ma împresoara” ( iulie 1882 )

"....eu, pentru a scrie o epistola, trebuie sa am o dispozitiune deosebit de usoara, nepotrivita oarecum cu caracterul meu, si o asemenea dispozitiune nu mi se-ntâmpla s-o am decât foarte rar (...) scrisorile înseamna la mine punctele lucii în cari sunt de o comunicativitate neobicinuita (catre Iacob Negruzzi în februarie 1871)

[.....]

Ca sa ma vindec de mizeria prezentului, m-am hotarât sa recobor cu delicii în veacul 19 si sa încep o serie de cartulii (nu savante, ci accesibil-expozitive) despre fiinta epistolara a scriitorului român. (Dan C. Mihailescu)