"Facind parte din aceeasi familie literara cu Cehov si Flaubert, prin interesul narativ manifestat fata de «nimicurile» care alcatuiesc substanta insasi a vietii de zi cu zi, Gabriela Adamesteanu pare mai aproape de Gogol prin predispozitia de a investi banalitatea de fiecare zi cu atributele unor forte malefice, capabile sa distruga, incet, dar sigur, individualitatea fiintei umane.

Dincolo de suprafata benigna lipseste insa surisul malitios-sarcastic, atit de specific gogolian, inlocuit aici cu neutralitatea empatica a unei constiinte mereu la pinda, ce inregistreaza cu mare acuitate, fara sa emita insa judecati de valoare explicite. Ii revine cititorului menirea de a restabili cronologia faptelor si de a descoperi «desenul din covor».

Gabriela Adamesteanu construieste astfel un roman-latent - formula narativa hibrida, utilizata, printre altii, si de Milan Kundera in Ridicole iubiri...” (Carmen Musat)

„Gabriela Adamesteanu indeamna la o lectura mai profunda a comportamentelor umane de aparenta inofensiva, de suprafata benigna, si in aceasta mi se pare ca sta valoarea de subtilitate si de patrundere iesita din comun a prozei sale.

Calitatea acestei literaturi sta in chiar rezerva si modestia ei, plina de ambitii; si mai orgolioasa, mai substantial orgolioasa decit a celor stapiniti doar de vanitatea literara a intiietatii.

Gabriela Adamesteanu retine prin atentia privirii, prin seriozitate profesionala, nu o seriozitate mohorita, lipsita de har, ci una care tine strins de firea scriitorului adevarat, capabil sa puna mai presus de orice obsesia unei pagini bune, dense, definitiv asternute daca este cu putinta; si iata ca este.” (Lucian Raicu)