Palavrageala pe Nil descrie o lume marcata de schimbari dramatice pe scena politica egipteana, insa tonul sau este unul de poveste, uneori absurda, alteori profund serioasa, emotionanta, iar dilemele umane si artistice ale protagonistilor sint cele ale timpurilor moderne.

In Palavrageala pe Nil, un cerc de prieteni se string in fiecare seara pe un bac de pe Nil, pentru a fuma hasis si a discuta despre arta si absurdul existentei.

Tihna petrecerilor e tulburata atunci cind o tinara ziarista vine sa studieze micul grup, cu o seriozitate ce le pune sub semnul intrebarii placerile si da nastere unei dispute inversunate pe tema sensului vietii, datoriei, moralitatii si dragostei. Mahfuz abordeaza o multitudine de stiluri in acest microroman, de la lirismul romantic la ironia acida, cu aluzii la Egiptul antic si istoria clasica, a caror grandoare pune in evidenta, prin contrast, sentimentul de dezradacinare si pierdere in derizoriu cu care se confrunta intelectualul sofisticat si cosmopolit egiptean al vremii.

„Naghib Mahfuz are un stil hipnotic, plin de poezie si in acelasi timp caustic, condimentat cu aluzii ironice la adresa unei clase de mijloc aparte, cosmopolite, dintr-un Egipt modern, in puternic contrast cu grandoarea celui antic, incarcat cu semnificatii istorice.” (Publishers Weekly)

„Sint educati, inteligenti si creativi; sint de asemenea prea fragili, alienati si nevrotici si, intr-adevar, purtarea lor e descrisa cel mai bine prin acest fatal cuvint – palavrageala. Produse de clasa mijlocie ale unei burghezii dislocate de regimul lui Gamal Nasser, personajele lui Mahfuz isi petrec serile in jurul unei narghilele, fumindu-si drogul halucinogen, flirtind fara vlaga, batindu-si joc de conventii si reflectind la inutilitatea de a face, de fapt, orice.” (The Boston Globe)