În Paradisul de dupa colt, Mario Vargas Llosa ilustreaza prin doua cronici paralele lumea utopiilor din secolul XIX, relatând amanuntit aspiratia paradiziaca a celor doi eroi si decaderea lor, inevitabila când o idee ajunge sa fie aplicata mecanic.

Unde ar fi de gasit Paradisul? Într-o societate egalitara care trebuie edificata sau într-un efort de întoarcere la valorile lumii primitive?

Doua vieti: Flora Tristán, care se da de ceasul mortii în lupta ei pentru drepturile femeii si muncitorilor, si Paul Gauguin, cel care îsi descopera pasiunea pentru pictura si lasa balta existenta burgheza ca sa traiasca în Tahiti, unde cauta o lume înca necontaminata de conventiile occidentale.

Doua conceptii despre sex: cea a Florei, care vede în el doar un instrument de dominare masculina si aluneca ocazional într-o experienta lesbiana, si cea a lui Gauguin, care îl simte ca pe o forta vitala esentiala, o data chiar la nivel homosexual, de vreme ce ajuta la expansiunea creativitatii sale.

Ce au în comun aceste doua vieti opuse, dincolo de relatia de familie – Flora fiind bunica pe linie materna a lui Gauguin?