Aurora Liiceanu: Prin perdea
Cele peste trei sute de pagini, dense si impregnate cu referinte care pun cap la cap un soi de enciclopedie pesonala, sunt construite cu maxima discretie si tact, în unor teme esentiale.
Volumul de memorii "Prin perdea" este împartit în trei nuclee: „«Micutisme» si micuti“, „Învataturi si învatatori“, respectiv „Gânduri despre meserie“.
Astfel, experienta maternitatii, fantoma „Meditatiei transcendentale“ si profesia psihologiei aproape ca devin personaje-n toata regula, traversând cele mai multe dintre capitolele cartii.
(Adevarul)
Volumul recompune din fragmente mare parte din viata autoarei, din perioada studiilor si pina in anii postdecembristi.
In prim-plan se gasesc fiul acesteia, dar si traseul profesional, cu interesante consideratii referitoare la psihologie sau la maestrii cu rol formator pe care i-a cunoscut.
Sint evocate de asemenea prietenele apropiate, cu momente faste sau mai putin faste, experiente inedite precum „Suveica”, o fabrica de textile unde Aurora Liiceanu a fost angajata pe un post de muncitor necalificat dupa afacerea „Meditatia transcendentala”, sau, dupa 1989, experientele din televiziune precum emisiunea de la Tele7ABC etc.
Decupajul pe care il opereaza autoarea in aceasta inedita scriere ii permite sa se ocupe de subiectele predilecte si sa se opreasca asupra unor episoade autobiografice semnificative.
„Existentialul, traitul, substanta concreta si irepetabila a «timpului pierdut» se regasesc intr-un dialog pasionant si fertil cu lecturi, teorii antropologice si psihologice, cu poezii si romane, cu Cehov si cu Citind Lolita in Teheran.
Se regasesc, evident, nu atit ca atare, cit ca experienta exemplara si elocventa, prin intermediul careia nu cred ca o cunoastem mai bine pe autoare – asta e de fapt marea iluzie a cartii, natura ei secreta se ascunde parca si mai eficace indaratul acestor aparente confesiuni –, dar cunoastem mai bine natura umana, acel cvasiinefabil to anthropinon pe care il vineaza cu atita perseverenta si stiintele umaniste, si literatura, si artele.”
(Zoe Petre)
