Bine ati venit in America anilor 1900.
Harry Houdini uimeste publicul cu eliberarile lui spectaculoase, J.P.Morgan conduce lumea finantelor asemenea unui imparat roman. Emma Goldman predica revolutia, amorul liber si feminismul si Henry Ford construieste automobile transformand oamenii in masini. Mai apar ca personaje secundare exploratorul polar Robert Peary, frumoasa victima de lux Evelyn Nesbit si lider spiritual de culoare Booker T. Washington, cu totii construind America, tara tuturor posibilitatilor.
Fosta dansatoare in musicaluri, frumoasa Evelyn Nesbit, constituie scanteia care declanseaza asasinarea unui mare arhitect de catre un milionar nebun.
Vietile acestor personaje reale se intrepatrund, intr-o poveste fascinanta, cu cele ale unui negustor ambulant evreu din Lower East Side, unui muzician negru din Harlem, si unui tanar rebel din clasa de mijloc, in acest roman clasic al lui E.L. Doctorow, un vibrant mozaic, in care timpul, locurile si oamenii isi pierd inocenta si dau nastere unei epoci in care e posibil orice si totul.
Recomandari: Ragtime, E.L. Doctorow
~ Un roman extraordinar de abil, liric si amuzant, ce surprinde spiritul acelui secol... intr-un fel muzical si fluid care este pe cat de original, pe atat de placut. (The New Yorker)
~ Doctorow a gasit o modalitate inedita de a orchestra temele inocentei, energiei si ambitiei americane... O realizare remarcabila!" (Newsweek)
~ Un roman retro despre identitatea americana (Liternet)
Fragment: Ragtime, E. L. Doctorow
Oamenii care nu se lasau impresionati de arta lui îl deprimau profund pe Houdini. si ajunsese la concluzia ca acesti oameni nereceptivi faceau parte, invariabil, din clasele de sus. Care îi tulburau propriile amagiri cu privire la viata lui si-l faceau sa se simta penibil. Houdini avea mari ambitii, înca nebuloase, si orice progres tehnologic îi crea neliniste. În perimetrul meschin al unei scene putea stârni admiratie si veneratie.
Dar, între timp, omenirea începea sa ridice în vazduh avioane si sa organizeze curse automobilistice cu viteze de saizeci de mile pe ora. Un om ca Roosevelt îi înfrânsese pe spanioli la San Juan Hill si acum trimitea o flota de nave albe în jurul lumii, nave de razboi albe ca dintii lui. Cei bogati erau constienti de lucrurile care aveau importanta. Pe el îl priveau ca pe un copil nazdravan sau ca pe un zanatic.
Totusi, disciplina lui autoimpusa si devotamentul cu care urmarea perfectiunea a ceea ce facea reflectau un ideal american. Se antrena si se mentinea în forma ca un atlet. Nu fuma si nu bea. Particula cu particula, era la fel de puternic ca oricare dintre oamenii cu care se confruntase vreodata. Reusea sa-si încordeze muschii stomacului si sa invite, cu un zâmbet, pe orice spectator din public sa-i traga un pumn oricât de zdravan ar fi dorit. Avea o musculatura extraordinara, era foarte agil si animat de un extraordinar curaj profesional. Totusi, în mentalitatea bogatasilor, toate acestea erau lipsite de însemnatate.
O noua performanta a lui Houdini consta într-o eliberare dintr-un seif de birou si apoi deschiderea seifului pentru a-l arata, cu catuse la mâini, pe asistentul lui, care cu un moment înainte se aflase pe scena. O performanta care repurta un mare succes. Într-o seara, dupa spectacol, impresarul lui Houdini l-a anuntat ca primise un telefon de la doamna Stuyvesant Fish de pe Strada 78, care dorea sa-l angajeze pe Houdini pentru o petrecere particulara.
Doamna Fish facea parte din Cei Patru Sute de mari bogatasi. Trecea drept o doamna foarte spirituala. O data daduse un bal la care toti oaspeti trebuiau sa vorbeasca asemenea unor copilasi. Acum, doamna Fish organiza un bal comemorativ în onoarea prietenului sau, raposatul Stanford White, arhitectul locuintei ei. O concepuse în stilul Palatului Dogilor. Dogele era, pe vremuri, seful magistratilor din Republica Genova sau Venetia. Nu vreau sa am de-a face cu acesti oameni, i-a raspuns Houdini impresarului sau. Acesta i-a transmis constiincios doamnei Fish ca Houdini nu e disponibil. Drept care doamna a dublat onorariul. Balul a avut loc într-o seara de luni. Era primul mare eveniment monden de la începutul unui nou sezon. Pe la orele noua seara, Houdini a ajuns acolo într-un automobil Pierce Arrow, închiriat. Era însotit de impresarul si de asistentul sau. În spatele masinii, într-o remorca, se gasea tot echipamentul necesar. Cu totii au fost îndrumati spre intrarea de serviciu.
Fara stirea lui Houdini, doamna Stuyvesant Fish angajase pentru aceeasi seara echipa secundara a circului Barnum and Bailey. Doamnei îi facea placere sa-i socheze pe cei cu spirite încuiate. Houdini a fost condus într-un fel de sala de asteptare unde s-a pomenit înconjurat de o liota de monstri ciudati care auzisera de el si doreau sa-l atinga. Creaturi cu piele solzoasa, iridiscenta si mâini atasate direct de umeri, pitici cu glasuri ca de telefon, surori siameze cu capete întoarse în directii opuse, un barbat care ridica întruna greutati prin niste inele de otel prinse de pieptul lui. Houdini si-a scos mantia, jobenul si manusile albe, pe care le-a înmânat asistentului sau. S-a trântit pe un scaun. Mâinile lui iscusite asteptau instructiuni. Monstrii flecareau în jur.
Dar încaperea în sine era foarte frumoasa, cu tavanul din lemn sculptat si tapiserii flamande care-l înfatisau pe Acteon sfâsiat de câini. La începutul carierei sale, Houdini lucrase într-un circ mic din vestul Pennsylvaniei. Acum, pentru a-si redobândi stapânirea de sine, încerca sa-si aminteasca de devotamentele lui din trecut. Unul din ceata de pitici, o femeie, s-a separat de grup si le-a cerut tuturor sa se retraga cu câtiva pasi. Era Lavinia Warren, vaduva Generalului Tom Degetel, cel mai renumit dintre pitici. Lavinia Warren Degetel era îmbracata într-o rochie superba oferita de doamna Fish: ceea ce constituia o razbunare ironica a doamnei Fish asupra rivalei ei, doamna William Astor, care purtase o rochie identica în primavara trecuta. Lavinia Degetel fusese coafata în stilul doamnei Astor si purta imitatii sclipitoare a bijuteriilor Astor. Pitica avea saptezeci de ani si o tinuta demna. Cu cincizeci de ani în urma, când se casatorise cu Tom Degetel, ea si sotul ei, pe atunci colonel, fusesera primiti la Casa Alba de catre sotii Lincoln. Houdini simtea ca-i vine sa plânga. Lavinia nu mai juca la circ, dar venise special la New York, din locuinta ei din Bridgeport, o casa cu frontoane, acoperita cu sindrila si cu ornamente în forma de scoica, locuinta care presupunea o întretinere costisitoare. Acesta era si unul dintre motivele pentru care acceptase spectacolul din aceasta seara. Locuia la Bridgeport pentru a fi lânga mormântul sotului ei, care murise cu multi ani în urma si a carui amintire fusese gravata pe piatra din vârful unei coloane monumentale din cimitirul Mountain Grove. Lavinia avea o înaltime de 66 de centimetri. Îi ajungea lui Houdini pâna la genunchi. Vocea i se îngrosase cu timpul, asa încât acum vorbea cu glasul unei fete normale de douazeci de ani. Avea ochi albastri scânteietori, par alb-argintiu si o piele alba strabatuta de o retea de riduri extrem de fine. Îi amintea lui Houdini de mama lui. Hai, baietas, arata-ne si noua câteva smecherii de-ale tale, i-a cerut Lavinia.
