Pentru aceasta tragedie, W. Shakespeare s-a inspirat dintr-o poveste populara. Personajul principal, cel care da si titlul lucrarii, îsi împarte regatul, la batrânete.

De mostenire vor beneficia, însa, doar doua dintre fiicele sale, Regan si Goneril. Ele nu vor onora însa conditiile mostenirii, iar Lear vazându-se si fara coroana, si fara suita regala demna de rangul sau, înnebuneste.

El îsi va da seama prea târziu ca cea care merita cu adevarat atentia si afectiunea sa este cea de-a treia fiica, mezina Cordelia. Desi dezmostenita de tatal ei, Cordelia nu a încetat sa îl iubeasca cu adevarat pe rege. Spre deosebire de sora lor, Regan si Goneril dau dovada de mult egoism si de o cruzime fara margini fata de tatal lor.

În paralel cu povestea regelui Lear, Shakespeare ilustreaza lupta dintre fiii contelui de Gloucester, Edmund si Edgar. Edmund, fiul nelegitim, tese o gramada de intrigi pentru a parveni cu orice pret. De partea cealalta, Edgar e întruchiparea binelui si îi va pedepsi toate aceste faptele imorale.

„Regele Lear” este considerata de multi critici poate cea mai mare reusita artistica a lui Shakespeare. Prima punere în scena a acestei opere a fost la 1606, cu zece ani înainte de moartea marelui dramaturg. Înainte de Shakespeare, povestea regelui Lear a mai fost „tratata” si de catre alti doi mari autori, John Higgins si Edmund Spencer.