Incoerenta si inflatia legislativa se rasfrâng inclusiv asupra dreptului fiscal si financiar public. Nevoia de constante si principii care sa functioneze indiferent de modificarile legislative sau de ratiunile politice si economice care determina aceste schimbari îsi face simtita prezenta si în aceasta ramura de drept.

Regulile si principiile rezulta atât din dezbateri, cât si din preocuparea constanta asupra unui anumit domeniu. Am încercat pe aceasta cale sa începem demersul care sa ne permita la sfârsitul zilei sa descoperim constantele dreptului fiscal si financiar public, precum si acea zbatere continua despre sensul si dinamica institutiilor care anima aceasta ramura de drept.

Acest demers nu si-a propus sa rezolve spete, ci a plecat de la nevoia de conturare a unui bun simt juridic comun în aceasta materie astfel încât institutiile fundamentale ale acestei ramuri sa fie supuse unei preocupari de analiza. Dezbaterea si punctele de vedere sunt elementele care fac un sistem juridic sa fie functional.

Demersul nostru nu este o încercare de reclasicizare a dreptului fiscal si financiar public, astfel cum a încercat Leon Duguit cu dreptul public si, în special, cu dreptul constitutional. Dupa cum considera si N. Steinhardt , opera lui Duguit este un punct de întâlnire a sistemelor, aceasta si datorita reminiscentelor clasice pe care le cuprinde în analiza.

Julien Bonnecase povestea ca Duguit îi spunea ca nu va fi linistit pâna ce nu va fi reusit sa cladeasca un sistem al lui, cu totul nou si personal. în materia supusa analizei nu poate fi imaginata o lupta stiintifica ca cea purtata între Duguit si Adhemar Esmein, primul pentru a darâma clasicismul juridic si a repozitiona lucrurile, iar cel din urma pentru a slavi meritele clasicismului juridic, întrucât aceasta ramura de drept nu a ajuns înca la nivelul clasicismului; pentru a redesena, reinventa, reaseza avem nevoie ca lucrurile sa fie asezate prima facie, conditie care nu este îndeplinita în cazul de fata prin faptul ca dezbaterea juridica fiscala nu a atins cotele necesare determinarii clasicismului fiscal.

Revolutiile juridice sunt specifice unor sisteme juridice, or în cazul de fata, lipsa unui sistem înlatura si ideea de revolutie.

Dezbaterea gen Montesquieu - Rousseau, Duguit - Esmein poate fi înlocuita de atitudinea nuantata a lui Hauriou care a reusit sa fie un revolutionar clasic în abordarea fenomenelor juridice.