„Cea mai inconfortabila carte a anului editorial 2009.” (Stefan Borbély)
„Tradarea criticii este o excelenta naratiune eseistica, o naratiune subiectiva, inevitabil iritanta (fiind vorba de viata literara si de opiniile radicale ale unui prozator care nu ezita sa scrie ceea ce crede despre colegii sai), cu portrete ce se tin minte, uneori foarte crude, alteori luminoase, dominate de superlative…
Meritul ei, dincolo de calitatile literare, este acela de a deschide o dezbatere reala despre viata noastra literara în care grupurile se confrunta si îsi confectioneaza propria istorie si propria mitologie.
Nicolae Breban vine si tulbura apele, enervând, probabil, pe multi, daca nu pe toti.” (Eugen Simion)
„Cartea lui Breban e una puternica, neconcesiva, sulfuroasa, emotionanta prin miza ei optimista, prin militantismul ei pasoptist si prin dorinta autorului de a înfrunta prejudecatile si ridicolul în numele idealului tineretii lui, care era idealul autonomiei esteticului, în numele marii creatii – spre care a aspirat continuu – si în numele natiunii române, de care nu îi e rusine sa vorbeasca.
Dar e o carte greu de clasat.
Surprinzatoare prin oralitatea ei debordanta, prin colocvialitatea ei dezlantuita. (…) Seamana cu un aeropag al destinelor tradate, preschimbat în pledoarie si discurs de îmbarbatare.
Si, totusi, ceva, în tinuta de condotier a autorului ma îndeamna sa asociez discursul acestei carti cu acela al unui general roman dupa o batalie pierduta sau indecisa, undeva în Nordul germanic, sau în fata altei batalii care ar trebui cu orice pret câstigata. (…)
Întregul discurs se întemeiaza pe ideea de decadere a spiritului ofensiv, pe ideea de pierdere a vechilor virtuti; si asertiunile par a veni din partea celui care a cunoscut în tinerete o glorie si o maretie greu de egalat. (…)
Enuntul patetic, învolburat, al discursului lui Breban – marcat de furie, de candoare, de deznadejde si de speranta – este capabil sa absoarba portrete, minunatele lui portrete, însotite de celebrele jerbe de epitete brebaniene.
În aparteu sunt limpezite situatii literare (de exemplu, rolul Europei Libere si al Grupului de Dialog Social este foarte atent si nemilos analizat); ne sunt oferite amintiri nepretuite pentru istoria literara, cu nu putine idei. Pe unele dintre ele le-am adoptat deja pentru ca m-au convins.” (Eugen Negrici)
„Creatia literara, spiritul critic au fost profund afectate de polarizarea etica si politica, dupa sfârsitul comunismului românesc. Etica si politica si-au depasit limitele, chiar fara ca ele sa ajunga la o reala putere si autonomie.
Publicul literar, subtiat de noile interese proprii unei lumi deschise, s-a risipit si asistând la luptele fratricide ale scriitorilor si criticilor care, sub tiranie, fraternizasera în numele impunerii sau cel putin al mentinerii criteriilor de arta si valoare. A urmat un razboi intern, mai ales paraliterar, sau cu pretext literar, care continua.
Cele câteva corectari necesare, numite revizuiri, au fost înlocuite de atacuri excomunicatoare. Falsa comunicare, (auto)triumfala, a produs un bine aparent si un rau esential. Raul vine din «casa».
Breban îl constata, si-l asuma: «Vina, orbirea, a fost si este a noastra, într-un fel ne meritam subclasarea».
Prozatorul scrie o carte de cunoscator, gândita cu o întelegere vie, o carte necesara realitatii noastre literare, de ultima ora, dar si pentru un timp foarte larg, despre o literatura si o critica «tradate» si mai putin traduse. Pentru ca «tradare» a fost, o stim bine, doar nu e vreun secret fer(m)ecat.” (Marian Victor Buciu)
„Dincolo de titlul provocator (mai provocator decât cel al cartii lui Eugen Negrici), Tradarea criticii se constituie într-o pledoarie pentru literatura vie si pentru întoarcerea tuturor, critici, poeti si prozatori deopotriva, la uneltele lor.
Abandonarea fantasmelor politice si a sterilelor jocuri de putere literara si întoarcerea la creatia majora pot fi, în opinia lui Nicolae Breban, premisele unei noi epoci culturale în istoria românilor. Autorul nu priveste rolul literaturii din unghiul îngust al scriitorului, ci din cel larg, al natiunii întregi, a carei constructie ca natiune moderna a început si s-a bazat pe literatura ei. Prezentul, din pacate, e un spectru, nu are consistenta si nici directie.
Nici nationala, nici europeana. În acest haos axiologic, Breban propune ca reper dominant, tiranic chiar, buna si batrâna valoare estetica. E un pariu pentru care sta chezasa însasi opera brebaniana post-comunista, cel putin la fel de importanta ca aceea de dinainte de 1989.” (Razvan Voncu)
„Extrem de important, un Nicolae Breban viu, de o forta uimitoare de gândire si re-gândire a sinelui si a lumii. Practic, una dintre valentele cartii este si aceasta: de repunere în chestiune a sinelui si de re-alegere, re-asumare – nelesnicioasa, caci, pâna la urma, pasi spre asumare au fost constituiti (si) de acest eseu – a destinului literar personal.
O asumare care implica transcenderea conditiei locale, nationale în sens de restrângere a literaturii la un fel de provincialism cultural, înspre un statut superior.
Cu toate acestea, daca Tradarea criticii nu poate asigura o buna digestie culturii si literaturii actuale prin problemele ridicate si prin felul ei inedit de a se configura ca un discurs complex despre lume, doar o preconceptie ne-ar determina sa dam dreptate obisnuintelor contemporane în dauna celei dintâi.
La urma urmei, Dostoievski si depasirea lui sunt doar un iluzoriu efect de perspectiva. O chestiune de reprezentare. Care am vazut câte capcane ascunde. Credem însa ca Tradarea criticii va prilejui benefice seisme si re-interogari.” (Adriana Teodorescu)
