Tratat de drept comercial roman, editia II, revazuta si adaugita
Adoptarea în anul 2009 a noului Cod civil constituie un punct de rascruce în istoria de peste 120 de ani a dreptului comercial modern în România.
Noul Cod civil nu consacra disparitia dreptului comercial, ci schimbarea sistemului de reglementare a dreptului comercial; sistemul autonomiei dreptului comercial, consacrat de Codul comercial din 1887, a fost înlocuit cu sistemul unitatii dreptului privat.
Întrucât noul Cod civil nu a intrat în vigoare, în prezent continua sa subziste si sa se aplice Codul comercial.
Aceasta înseamna ca principiile dreptului comercial consacrate de Codul commercial avute în vedere la elaborarea "Tratatului de drept comercial român", publicat în 2009, îsi pastreaza actualitatea.
Având în vedere aceasta realitate, am decis ca publicarea unei noi editii (a II-a), revizuita si adaugita, a Tratatului este binevenita.
Noutatile acestei editii privesc, în primul rând, analizele referitoare la modificarile si completarile aduse Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale (prin Legea nr. 88/2009 si Ordonantele de urgenta ale Guvernului nr. 43, 54 si 90 din 2010) si Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei (prin Legea nr. 277/2009, Legea nr. 25/2010 si Legea nr. 169/2010).
Lucrarea "Tratat de drept comercial roman" a fost completata cu institutia concordatului preventiv si mandatului ad hoc, reglementata prin Legea nr. 381/2009.
În sfârsit, analizele si comentariile privind problemele abordate în lucrare au fost revazute si completate, la zi, cu argumente din reglementarea legala în vigoare, considerente doctrinare si solutii jurisprudentiale.