Aventurile lui Ochi-de-Soim este o serie de cinci romane care au ca eroi pe temerarii colonisti albi si indienii cu suflet nobil, care lupta pentru supravietuire.

Cine este Ochi-de-soim ? Numele lui este Nathaniel Bumppo, un orfan european, crescut de indienii delaware, caruia dusmanii si prietenii i-au dat multe supranume: Vanatorul de cerbi, Calauza, Ochi-de-soim, Carabina Lunga...

Respectat de triburile de indieni, delawari, irokezi sau huroni, admirat sau detestat de colonisti si de militari, Ochi-de-Soim ne conduce intr-un vartej de aventuri prin prerie, munti salbatici si paduri intunecate in regiunea salbatica a Marilor Lacuri

James Fenimore Cooper este considerat primul romancier american si a devenit celebru în toata lumea datorita ciclului Aventurile lui Ochi-de-soim, compus din Pionierii (aparut în 1823), Ultimul mohican (1826), Preria (1827), Calauza (1840) si Vânatorul de cerbi (1841).

Desi Pionierii este primul roman scris de Cooper în care apare personajul Natty Bumppo, seria Aventurile lui Ochi-de-soim se citeste cel mai bine în ordinea cronologica a întâmplarilor, începând cu Vânatorul de cerbi, a carui actiune are loc în 1747, continuând cu Ultimul Mohican, ce povesteste întâmplari din 1757, apoi Calauza, care îsi plaseaza eroii în 1759, Pionierii – 1953, si Preria, ultima carte din ciclu, care-si aduce eroii pâna în primii ani ai secolului al XIX-lea.

Personajul central al tuturor romanelor, Ochi de soim, este prototipul romantat al colonistului alb ce traieste la frontiera dintre „lumea civilizata“ si teritoriile „salbatice“, înca ocupate de „pieile rosii”.

Fragment: Ultimul mohican

In aceste clipe de invalmaseala, Magua isi duse mainile la gura si scoase fatalul si infricosatorul strigat de lupta. Toti indienii, raspanditi pe unde erau, il repetara, si pe toata liziera padurii rasunara urlete infioratoare.

Intr-o clipa, cu iuteala cailor de curse carora li se deschide bariera, aproape doua mii de salbatici tasnira din padure si se repezira cu furie asupra ariergarzii armatei engleze ce se mai afla in campie si asupra grupurilor razlete care o urmau la mica distanta...

Moartea secera pretutindeni, cu infatisarea ei cea mai hidoasa. Rezistenta unora nu facu decat sa intarate furia ucigasilor, care loveau chiar cand victimele lor nu mai erau in stare sa le simta loviturile.

Sangele curgea in suvoaie si aceasta priveliste infierbantase atat de cumplit mania barbarilor incat unii dintre ei ingenuncheau si-l beau cu o placere infernala... Strigate, gemete, plansete si blesteme se amestecau cu racnetele indienilor

[.....]

"Chingachgook apuca mâna pe care i-o întinse Ochi-de-Soim, în culmea emotiei, pe deasupra mormântului proaspat, si cei doi falnici si iscusiti vânatori înclinara capul în acelasi timp, pe când lacrimi mari curgeau pe pamântul unde odihneau ramasitele lui Uncas.

În mijlocul linistii solemne care se înstapânise la vederea acestei scene înduiosatoare între cei doi, cei mai renumiti razboinici de pe acele meleaguri, Tamenund ridica glasul ca sa împrastie multimea:
- Ajunge! spuse el. Duceti-va, copii ai lenapilor. Manitou tot mai e mânios. De ce ar mai astepta Tamenund? Albii sunt stapânii pamântului. Ceasul pieilor rosii n-a batut înca. Ziua vietii mele a dainuit prea mult. Dimineata am vazut pe fiii lui Unamis puternici si fericiti, dar înainte de caderea noptii am trait sa-l vad plecând si pe cel din urma razboinic din stravechiul neam al mohicanilor!