Valea Lunii. 

La vârsta de saptesprezece ani, Jack London, satul de pribegie dupa ce strabatuse mari si tari cu vasul Sophie Southerland, s-a întors acasa, la Oakland.

Si-a gasit familia plina de datorii, salariul de functionar public al tatalui adoptiv fiind neîndestulator. Singura slujba pe care a gasit-o a fost într-o filatura de iuta, unde era platit mizerabil.

Dupa zece ore petrecute în fata masinilor de bobinat, respirând un aer îmbâcsit de scame, Jack London mergea acasa, punea pe masa familiei o bucata de pâine, se spala, se aranja si iesea în oras, cu speranta ca va întâlni o fata cu care sa-si petreaca seara.

Succesele în amor nu au întârziat sa apara. Muncitoare în fabrici de conserve sau în spalatorii, fete simple, erau cucerite de glumele lui, de felul în care dansa si, nu în ultimul rând, de felul în care arata.

Erau fete care traiau, ca si el, de pe o zi pe alta, muncind din greu. De aceea, Jack London a stiut sa patrunda în sufletul lor, le-a înteles si le-a apreciat.

Multe dintre ele si-au gasit locul în povestirile sau romanele scriitorului. Realismul cu care London realizeaza portretul spalatoresei Saxon, din excelentul roman Valea Lunii, provine tocmai din faptul ca autorul a cunoscut îndeaproape oamenii despre care a scris.