În anii de dupa 1945, Grigore Gafencu întruchipeaza, cu elocventa si echilibru, valorile pe care exilul democratic românesc s-a întemeiat.

Patriotismul lipsit de ostentatie, moderatia, luciditatea si viziunea politica de lunga durata sunt parte a mostenirii pe care biografia lui Grigore Gafencu o lasa celor de astazi.

Întoarcerea catre Gafencu este întoarcerea catre sursele unui viitor european si democratic al României.

Ioan Stanomir

„În ceea ce priveste pacea europeana, expusa unei certe si neîncetate amenintari, cum am putea sa ne imaginam securitatea Vestului fara existenta libera a tarilor din Est?

Învatatura cea mai elocventa  care se degaja din istoria secolului trecut este succesul efortului perseverent si sustinut al Occidentului în vederea extinderii de la vest la est a unei ordini de drept europene (...)

Este posibil ca astazi, atunci când evenimentele ne constrâng sa facem un pas înainte pe calea organizarii unitare a continentului, sa abandonam principii   de drept, de securitate si de o buna politica (…) în asa masura identificate cu conceptia însasi a Europei?“

Grigore Gafencu (Unitatea Europei, 1948)

Grigore Gafencu, gazetar, om politic si diplomat, se naste în 1892 la Bucuresti. Dupa studii juridice la Geneva, obtine titlul de doctor în stiinte Juridice al Universitatii Sorbona din Paris.

Este ofiter de aviatie în timpul Primului Razboi Mondial, în cadrul unei escadrile mixte româno-franceze, fiind decorat cu „Ordinul Mihai Viteazul“. Dupa razboi, desfasoara o bogata activitate publicistica ce culmineaza, în 1937, cu înfiintarea ziarului Timpul.

Ca ministru al Afacerilor Straine (23 decembrie 1938 – 1 iunie 1940) ramâne fidel orientarii pro-occidentale a politicii românesti, iar dupa izbucnirea razboiului este un sustinator al neutralitatii României. La începutul lui iulie 1940, este numit ministru al României la Moscova.

Dupa declansarea razboiului împotriva URSS, se stabileste în Elvetia, unde publica, în 1944, lucrarea Préliminaires de la guerre à l’Est.

În perioada urmatoare este, alaturi de generalul Nicolae Radescu, unul dintre liderii marcanti ai exilului românesc. Concomitent desfasoara o activitate publicistica intensa, atât în publicatii importante din SUA, Franta sau Elvetia, cât si în cele editate de emigratia româna.

Colaboreaza, de asemenea, la Radio „Europa Libera“ cu analize de politica externa. Este cunoscut si ca un militant fervent pentru unificarea europeana, participând, în numele emigratiei române, la diverse manifestari si congrese pe aceasta tema.

Moare la Paris la 30 ianuarie 1957